1921

     Societatea Franco-Romana de material de drum de fier S.A. a luat fiinta pe baza unei intelegeri dintre 15 mari societati bancare si industriale franceze si romanesti, la 30 august 1921.
     Actul constitutiv al societatii mentiona: "capitalul social (subscris la paritate) este de lei 40.000.000, impartit in 80.000 actiuni la purtator si de o valoare nominala de lei 500 fiecare".Societatea avea sediul social in Bucuresti (strada Biserica Amzei 5), iar biroul administratorilor francezi la Paris (strada La Rochefoucauld 12).
     Scopul crearii societatii era (ad-literam continutul articolului 4 din Statut) urmatorul :
a) Repararea materialului rulant de cai ferate, tramvaie etc., cat si toate operatiunile industriale privitoare la metalurgie si constructie mecanica ;
b) Fondarea stabilimentelor industriale in participare cu alte societati sau persoane ;
c) Comert pe cont propriu sau in comision al materialului de cai ferate si in general al oricarui material industrial ;
d) Cumpararea, vinderea, inchirierea de imobile sau terenuri in vederea exploatarii instalatiilor industriale ;
e) Cumpararea, vinderea, inchirierea, concesionarea sau luarea in intreprindere a oricaror mijloace de transport pentru trebuintele sale.


     Societatea Franco-Romana, profilata indeosebi pentru producerea de material de drum de fier si repararea locomotivelor, si-a deschis lucrarile pentru amplasarea atelierelor sale la inceputul anului 1922, in zona de nord-vest a orasului, in fosta comuna suburbana Brailita, folosind pentru aceasta forta de munca locala, operatiunile de constructie fiind conduse de ingineri si tehnicieni francezi si romani.

1924

     Lucrarile de amenajare s-au incheiat la mijlocul anului 1924, festivitatile de inaugurare avand loc in data de 21 octombrie 1924, cu o larga participare a constructorilor francezi si a reprezentantilor altor institutii de profil din tara.
     Desi utilajul francez cu care era inzestrata tehnic, intreprinderea era oarecum depasit din punct de vedere tehnic a putut asigura, pana in anul 1928, un anumit nivel de prosperitate a Societatii franco-romane, beneficiile si capitalul investit crescand aproape in progresie geometrica.
     In 1928 a luat fiinta echipa de fotbal Franco-Romana, care a jucat pana la cel de-al doilea Razboi Mondial in divizia B.
     In 1929 se dau in folosinta un atelier de cazangerie si un pavilion administrativ.
     Se executau reparatii de locomotive, aproximativ 80 locomotive pe luna. La infiintare activau 344 de muncitori.

1929-1933

     Criza economica din anii 1929-1933 marcheaza serios evolutia societatii franco-romane; cu toate acestea, din 1933, activitatea productiva a acesteia are capacitatea sa reintre in normal, nivelul de productie anterior crizei fiind atins la inceputul anilor '40. In 1929 activau 879 salariati.

     

1934

     In perioada crizei, in Societatea Franco-Romana de material de drum de fier S.A. activau 468 de muncitori.

1937

     Statisticile vremii aratau ca, in Braila, existau 254 de intreprinderi, cea mai importanta fiind Societatea Franco-Romana unde activau 868 de muncitori si functionari.

     

1940

     Societatea Franco-Romana de material de drum de fier S.A. are un numar de 1.376 lucratori si produce locomotive, corpuri de nave, prese de ulei, vane sau asigura intretinere si reparatii. S-a dat in functiune Fabrica de munitii si materiale de razboi ce producea indeosebi branduri si diferite tipuri de mine. Societatea Franco-Romana de material de drum de fier S.A. fuzioneaza cu Societatea "Phoebus", Turnatoria de Fier si Fabrica de Masini din Oradea.

1942

     Societatea Franco-Romana de material de drum de fier S.A. participa la infiintarea societatii anonime Regia Metalurgica Braila impreuna cu Statul Roman prin Ministerul Apararii Nationale, Subsecretariatul de Stat al Inzestrarii, Creditul National Industrial si Banca Romaneasca, conform Decretului Lege Nr. 1494 din 11 mai 1942.

1948

     Pana in anul nationalizarii din anul 1948 societatea participa la inzestrarea de razboi a tarii, obtinand importante beneficii; in acest an existau 1.798 de salariati (6 tehnicieni, 5 ingineri, un functionar superior, 419 functionari inferiori, 733 lucratori calificati, 468 lucratori necalificati, 159 diversi salariati etc.), fiind in continuare cea mai importanta intreprindere din oras.
     Societatea Franco-Romana de material de drum de fier S.A. isi inceteaza activitatea sub aceasta denumire, ea fiind preluata de catre stat si inmatriculata sub numele de Intreprinderea "PROGRESUL" Braila.
     In noiembrie 1948 Intreprinderea "PROGRESUL" si fosta Regie Metalurgica Braila fuzioneaza, luand denumirea de Intreprinderea "PROGRESUL".
     La inceputul anului 1949, Intreprinderea "PROGRESUL" isi schimba denumirea in Grupul Mecano-Naval "Progresul" Braila, prin contopirea ei cu o serie de intreprinderi mai mici: "R.N.", "Energia", "Viitorul", "Nava Rosie", "Danubiul si Metinov".
     Pe langa reparatia locomotivelor, in noua intreprindere se fabricau masini alternative cu aburi de 900 C.P., masini si instalatii auxiliare pentru dragarile de mine, vinciuri pescaresti, salupe de viteza, motoare navale, turbine de aburi, geamanduri luminoase, caldari navale si de uscat etc.
     In intreprindere functiona un curs de alfabetizare frecventat de 300 muncitori.

Prima conducere dupa nationalizare:
Nicolae Matei (lacatus) - Director General,
Pascu Ion (cazangiu) - subdirector,
Cutcudache Paul - inginer sef,
Moldoveanu Nicolae - contabil sef.




1950

     Productia de otel se dubleaza fata de anul 1940. A fost infiintata cresa de copii "Progresul" , care functiona cu orar de zi.

1951

     In 1951, Grupul Mecano-Naval se desface in componentele initiale din 1949. A fost infiintat primul club al uzinei numit "8 Mai".

1952

     Primul excavator cu cabluri cu cupa de 0,3 m.c.

     

1953

     Se executa primul rulou compresor de 10-12 t. S-a dat in folosinta noul local al cresei, o cladire moderna, deservita de 8 cadre medii sanitare.

Anii '60

     Urias volum de investitii in cincinalele "61 - "65 si "66 - "70. Retin atentia urmatoarele investitii: marirea capacitatii Turnatoriei de Otel prin instalarea unui cuptor Siemens Martin de 12 t, construirea de noi hale pentru Turnatoria de Fonta si neferoase, forja si sculerie ; darea in folosinta a pavilionului tehnico-administrativ, instalarea preselor de 2500 tf si 600 tf, construirea halei mecano-energetic, construirea fabricii de oxigen, construirea fabricii de CO2 etc. ajungandu-se la o suprafata a Societatii de peste 50 ha.
     In 1964, cantina care functiona intr-o cladire veche unde puteau servi masa 300 salariati, s-a transformat in cantina-restaurant cu o capacitate de 800 de locuri, unde masa se putea servi in 3 serii.
     In 1969, in locul primului club s-a construit un lacas de cultura care cuprinde o sala de spectacole cu 600 locuri, 2 sali mici situate la parter si etaj. Aici activau cursuri de radioteleviziune, foto, dactilografie, balet si croitorie etc.

1970

     Uriasul volum de investitii continua. Se construieste fabrica de excavatoare pe o suprafata de 6 ha ( la acea data era una din cele mai mari din lume), noua si moderna turnatorie de otel, fabrica de oxigen cu o capacitate de 700 mc/h, extinderea centralei termice etc.
     TIB gazduieste periodic realizarile Societatii brailene, fiind cunoscuta pe piata interna si externa.
     La 1 iulie a fost data in folosinta Arena de vara cu o capacitate de 2000 de locuri. S-a infiintat Caminul Tineretului IUGP, o cladire moderna cu 58 camere, unde erau cazati tineri care lucrau in intreprindere si nu domiciliau in Braila.
     Biblioteca sindicala dispunea de 26.000 volume de carti, tehnice si stiintifice in limba romana, engleza, franceza, rusa si germana.

TIB '70

     -excavatoare, rulouri compactor-vibrator, concasoare, placi vibratoare, buldozere si scarificatoare.

1972

     Primul excavator hidraulic sub licenta "Liebherr" urmat, pana la finele deceniului noua, de alte 8 modele, prototipuri sau licente.

TIB '72

     Incarcatoare frontale, excavatoare hidraulice, rulou vibrator, echipamente buldozer si scarificator.

1974

     Realizarea celui mai mare reductor de viteze fabricat in tara noastra - 80 tone greutate si 6 m inaltime, destinat Combinatului Siderurgic Galati.

TIB '74

     - excavator hidraulic tip P601,
     - excavator hidraulic tip S-1001,
     - incarcator frontal tip DD 45,
     - macara autopropulsata tip HZ12,5,
     - macara greifer tip HZ 10.

1978

     Realizarea excavatorului gigant ESE 8001, cel mai mare excavator electric de conceptie si executie romaneasca, cu cupa de 8-10 m.c. si cu performante superioare.
      A intrat in productie seria tipizata de motoare hidraulice cu pistoaneradiale (roti motoare) cu utilizare la transmisii hidrostatice de deplasare a utilajelor.

1980

     Primul excavator cu brat telescopic, S1201T.

1981

     Excavatorul hidraulic S1202 cucereste medalia de aur la Targul international de la Brno.
     In august "Progresul" Braila livreaza primele excavatoare hidraulice Promex SC7001.


1982

     TIB '82: excavatoare si dragline hidraulice, prese, ciocane hidraulice, masini grele, utilaje tehnologice si unitati hidraulice (distribuitoare, motoare lente cu pistoane radiale, supape etc.)

1983

     S-a testat si omologat excavatorul tip P811, care poate fi echipat cu diverse cupe profilate pe lucrari speciale.
     S-a omologat excavatorul hidraulic pe senile SC 7001 cu o putere de 720 CP.
     In luna iulie se realizeaza o moara cu bile de mare capacitate, destinata fabricarii cimentului.
     Este executat primul excavator electric romanesc S 3602.

1985

     S-a produs masina de drenat si sapat santuri "MSD 180".

1987

     A fost introdus in fabricatie excavatorul electric de 5 m.c. - SE5001 - cu o deosebita complexitate tehnica, proiectat de specialistii de la Centrul de cercetare stiintifica si inginerie tehnologica.

TIB '87

     - excavator tip S1203,
     - excavator tip S1811,
     - Draglina tip DHM 1800,

TIB '88

     - Concasor cu falci tip C129,
     - Masina multifunctionala tip MMT 45,
     - Excavator hidraulic tip P802 cu motor de 104 CP,

TIB '89

Excavator hidraulic tip S1203,
Excavator hidraulic tip S3602,
      La finele deceniului opt, Societatea braileana realiza 8 tipuri de excavatoare hidraulice pe pneuri si pe senile, precum si incarcatoare frontale, rulouri compactoare, dragline hidromecanice etc, utilajele fiind exportate pe toate meridianele lumii, ca marca a calitatii si seriozitatii producaorului brailean.

1990

     Incepe fabricatia de serie la autoexcavatorul A550.
      -excavatorul P550
      -macara greifer AG400

'90-'97

      Societatea a fost prezenta in fiecare an la TIB, prezentand produse noi si fiind remarcata de fiecare data.
      Printre produse de marca care au fost prezente la TIB-uri in aceasta perioada se remarca :
- EXCAVATOR HIDRAULIC PE SENILE TIP S 3602
- EXCAVATOR HIDRAULIC PE SENILE TIP S 1203
- Masini si utilaje pentru : industria metalurgica, industria materialelor de constructii, (excavatoare hidraulice pe pneuri sau senile, dragline etc.), articole hidraulice (aparatura, cilindri),
- Osii montate si boghiuri reductoare, utilaje pentru prelucrare prin deformare plastica, piese turnate-forjate
- incarcatoare, echipament forestier

1997

      Ca urmare a framantarilor tranzitiei, Promex intra in lichidare administrativa dictata printr-o hotarare abuziva a Guvernului Romaniei.

2002

      Odata cu preluarea in decembrie 2002 a Societatii de catre Grupul "Uzinsider" SA Bucuresti, PROMEX incepe un drum nou care ii permite totodata revenirea in circuitul international al marilor producatori de utilaje industriale.
      Structura grupului UZINSIDER este urmatoarea:
- UZINSIDER TECHO S.A. BUCURESTI
- UZINSIDER ENGINEERING S.A. GALATI
- UZINSIDER GENERAL CONTRACTOR BUCURESTI
- PROMEX S.A. BRAILA
- COMELF S.A. BISTRITA
- 24 IANUARIE S.A. PLOIESTI
      Activitatea grupului UZINSIDER este structurata dupa cum urmeaza :
- management si administrare ;
- proiectare, design si consultanta pentru industria metalurgica ;
- solutii de protectie a mediului ;
- fabricatia de instalatii complexe, utilaje si echipamente ;
- export - import de produse metalurgice.
      Cooperarea in cadrul grupului UZINSIDER a avut rezultate excelente in reabilitarea financiara a companiilor, a restructurarii proceselor de productie, echipamentelor si fluxurilor, in diversificarea productiei, asigurarea calitatii produselor si imbunatatirea activitatii companiilor.
      Grupul UZINSIDER are resurse sa ofere si sa livreze :
- lucrari de inginerie ;
- supervizare si asistenta tehnica ;
- echipamente pentru metalurgie ;
- echipamente pentru centrale electrice ;
- echipamente pentru fabrici de ciment si industria constructiilor ;
- echipamente pentru industria constructoare de masini ;
- excavatoare si echipamente pentru constructii si utilaje terasiere ;
- echipamente pentru protectia mediului ;
- echipamente pentru industria chimica si petrochimica ;
      Organizarea grupului UZINSIDER este flexibila, permitand abordarea unui spectru larg de activitati.

'TIB 2003

      In anul 2002 s-a format un nucleau de proiectare prin angajarea unor specialisti cu peste 20 ani experienta in proiectarea utilajelor de constructii. Ulterior, acest nucleu a fost completat cu ingineri tineri ajungand in prezent la un numar de 18 persoane. Prin dotarea cu tehnica si programe de proiectare, in prezent proiectele se intocmesc numai pe calculator.
      Primele rezultate ale activitatii acestui colectiv ai aparut la TIB 2003, cand PROMEX s-a prezentat cu doua produse noi :

'TIB 2003

- excavatorul S1204 HyEl
           - excavatorul P851HyEl
      Aceste excavatoare reprezinta o generatie noua cu design modern, modernizare si componente hidraulice din import, calculator de bord si display in cabina pe care sunt afisati permanent parametrii de functionare ai utilajului
      Excavatoarele sunt dotate cu calculator de bord ce permite programarea masinii pentru efectuarea de lucrari in trei regimuri de putere ale motorului termic, dupa cum urmeaza : regim de putere maxim, regim de economie maxima, regim de finete. Exista si un al patru-lea regim in care calculatorul este anulat si utilajul lucreaza dupa cum il comanda mecanicul. Calculatorul afiseaza pe ecran cu cristale lichide si stocheaza toti parametrii de functionare ai motorului si instalatiei hidraulice, regulatorul de putere incorporat ajustand parametrii pompei hidraulice la cerintele de putere ale motorului termic pentru orice comanda facuta. Toate comenzile excavatorului sunt electronice, sistemul de asistare electronica asigurand atat controlul utilajului in functionare cat si o reducere de consum de combustibil in exploatare de 22 - 27%.
     Excavatoarele HyEl respecta Directiva Parlamentului European nr. 2000 / 14, respectiv HG 539 / 05.05.2004, privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu.

'TIB 2004

     "PROMEX" si-a orientat eforturile in vederea realizarii unor utilaje de constructii cu randament ridicat si fiabilitate sporita in conditiile de calitate impuse de standardele europene.
     Un alt produs nou realizat de colectivul de proiectare este Ecoavcasitem PELICAN B580, un excavator plutitor cu functii multiple de dragare. Acest utilaj are urmatoarele domenii de utilizare :
- refacerea si curatirea cursurilor de apa si a bazinelor acvatice contaminate ;
- refacerea si ecologizarea bazinelor piscicole si crearea unui habitat sanatos pentru fauna ;
- controlul vegetatiei in bazinele acvatice ;
- curatirea bazinelor de tratare a apelor uzate ;
- decolmatarea lacurilor de baraj ale hidrocentralelor ;
- refacerea canalelor si bazinelor de apa pentru irigatii ;
- refacerea canalului navigabil ;
- prevenirea si spargerea ecologica a podurilor de gheata ;
- pozitionarea cablurilor, conductelor de drenaj, petrol si gaze in mediu subacvatic ;
- exploatari de turba.
     Functionarea utilajului este asigurata de un motor termic VOLVO cu o putere de 225 - 275 CP, care antreneaza ansamblul de pompe hidraulice SAUER. Deasemenea, motorul actioneaza sistemul de lucru de tip excavator cu toate accesoriile necesare, sistemele de sustinere fata-spate, propulsia si circuitul de comanda.
     Pentru realizarea functiilor standard utilajul este prevazut cu : cupa de 0,4 mc sau 0,8 mc, cupa de pompare amestec sedimente prevazuta cu dispozitiv de maruntire orizontal si pompe centrifuge cu o capacitate de 450 mc/h, grebla de 3 m, sistem de atas rapid a accesoriilor. Ca echipamente optionale amintim : grebla frontala de 6 m, teava de descarcare laterala, racord de descarcare pentru cuplare la conducta flotanta de lungime pana la 1000 m, sistem de navigatie, troliu, macara.

     Ecoacvasistemul PELICAN B580 se poate deplasa usor pe uscat,folosindu-se un trailer fara amenajari speciale si fara a fi necesara macara pentru incarcarea pe trailer.

2005-2006

     "PROMEX" continua eforturile de modernizare a produselor existente si de asimilare unor produse noi.
     Draglina hidromecanica DHM 1800 a fost echipata cu un tren de rulare pe senile cu o fiabilitate sporita, cu o cabina cu vizibilitate panoramica si post de comanda ergonomic.
     Draglina DHM1800 prevazuta cu brat cu zabrele si echipamente actionate prin cablu, poate fi utilizata cu rezultate bune pentru executarea economica a lucrarilor de sapare in pamant de categoria I.... III.
     Utilizarea draglinei la raze de actiune pana la aproximativ 20m asigura efectuarea sigura a unor lucrari diversificate cum ar fi de hidroamelioratii, constructii hidrotehnice, in exploatarea de minerale precum si in constructia drumurilor si a cailor ferate. Draglina se poate utiliza eficient in lucrari de incarcare.
     Draglina se compune dintr-o infrastructura, carucior deplasabil pe senile si o suprastructura, platforma, care se poate roti la 3600 fata de sasiu si care serveste ca suport pentru mecanismele draglinei si a echipamentului de lucru.
     Actionarea deplasarii, rotirii platformei, miscarii echipamentului de lucru se realizeaza hidraulic.
     Parametrii pricipali de functionare ai masinii sunt permanent afisati pe un display.
     Excavatorul S1205, varianta modernizata a excavatorului S 1204 HyEl, are in dotare un sistem hidraulic de control LSC (Linde Syncron Control) cu regulator de putere hidraulic LS (Load Sensing). Diagrama de lucru a fost imbunatatita pentru a executa perete vertical si orizontal la adancimi mari iar fortele de sapare au crescut cu 25 - 30%.
     Utilajul este destinat executarii lucrarilor de sapare-incarcare de volum mediu, in terenuri cu rezistente specifice de pana la 3,6 daN/cm2, si cu o greutate volumica in stare naturala de max. 1800 Kg/m3.
     Posibilitatea dotarii cu o gama diversa de echipamente interschimbabile (cupe de curatat si profilat canale, graifare pentru sapare, incarcare, graifare polip cu ghiare si petale, dinte sacrificator, ciocan hidraulic), confera excavatorului o arie larga de utilizare.
     Macaraua graifar MG 2000 este un utilaj nou asimilat in anul 2005 si este destinata mecanizarii operatiei de incarcare-descarcare din depozitele cu produse lemnoase, fier vechi sau alte articole si la incarcarea-descarcarea vagoanelor de cale ferata. De asemenea se poate adapta si pentru incarcarea-descarcarea barjelor cu amenajarea sistemului de deplasare.
     Macaraua graifar se compune dintr-o infrastructura, sasiu autodeplasabil pe pneuri si o suprastructura, platforma care se poate roti la 3600 fata de sasiu si pe care se monteaza articulat in plan vertical, echipament de lucru.
     Pentru asigurarea stabilitatii macaralei, sasiul este prevazut cu picioare de calare in patru puncte sau cu lama si doua puncte de calare.
     Actionarea deplasarii, rotirii platformei, miscarii echipamentului de incarcare si calarii la sol se realizeaza hidraulic.
     Parametrii principali de functionare ai masinii sunt permanent afisati pe un diplay. Macaraua dispune de trei moduri de lucru astfel incat operatorul poate selecta modul optim de lucru in functie de scopul lucrarii.
     Compactorul vibrator mixt CVM 10 a fost asimilat in cursul anului 2006 si este destinat sa execute lucrari de compactare in pamanturi coezive si necoezive precum si a imbracamintilor de mixturi asfaltice.
     Produsul este eficient pe terenuri cu suprafete de compactare mari, lucrari de drumuri si sosele, amenajarea pistelor, terasamentelor de cale ferata, la compactarea digurilor si barajelor.
     Compactorul vibrator mixt CVM 10 este de tipul autopropulsat, cu pneuri pe fata si rulou metalic pe spate, articulat si face parte din categoria medie de greutate a masinilor de compactat.
     In prezent S.C. PROMEX S.A. Braila este intr-o continua dezvoltare a activitatii, recastigand o parte din pietele de desfacere si castigand altele noi.
     Echipamentele hidraulice produse de organizatia noastra intaresc imaginea unui producator de marca recunoscut in tara si in Europa, Asia, Africa de Nord, America Latina.
     Misiunea Promex are capacitatea de a activa ca un partener credibil in realizarea si comercializarea utilajelor pentru constructii si lucrari de drumuri, a celor pentru industria metalurgica, materialelor de constructii si refractare, precum si a altor utilaje unicat dupa documentatia clientului, prin oferirea unor produse si servicii de buna calitate.
     Obiectul de activitate este structurat pe:
      1. proiectarea, producerea si comercializarea de :
- Utilaje tehnologice complexe pentru industria metalurgica (pentru, otelarii, turnatorii, cocserii, linii de aglomerare, laminare de table, tevi) ; - Utilaje tehnologice complexe pentru industria materialelor de constructii (masini de concasare, instalatii de uscare-macinare, prese vacuum, silozuri, colerganguri, transportoare mari, uscatoare tubulare, dozatoare, omogenizatoare pasta etc). - Utilaje pentru constructii: excavatoare hidraulice pe pneuri si senile, dragline hidromecanice, incarcatoare pe pneuri, utilaje multifunctionale de intretinere drumuri, rulouri compactoare.
- Cilindrii hidraulici, aparatura hidraulica (distribuitoare, blocuri de comanda, supape, racorduri rotative etc). - Utilaje pentru industria navala (macarale portuare, vinciuri, capace guri magazie, cabestane, utilaje incarcare-descarcare si de transfer, masini de carma, grupuri motoare, grupuri de pompare etc.)
- Osii montate si boghiuri pentru vagoane de marfa, calatori si siderurgie.
- Utilaje de prelucrare prin deformare plastica (prese ciocane matritoare)
- Reductoare, piese turnate si forjate, constructii metalice simple si complexe cu prelucrari mecanice, asistenta tehnica efectuarea operatiunilor de comert exterior, engineering, colaborarea directa cu banci de comert exterior, efectuarea operatiunilor de fond valutar, putand participa si conveni la operatiuni de credit, burse ;
     2.efectuarea de transporturi de marfuri si persoane, locale si interurbane cu mijloace auto proprii, reparatii auto in atelierele proprii, executia si livrarea prin magazine proprii de piese de schimb, subansamble auto, masini unelte, masini agricole, rulote de marfa, de agrement, rulote chiosc pentru comert ambulant;
     3. efectuarea de transporturi internationale de marfuri cu mijloace auto proprii si inchirierea acestora la terte persoane pentru transporturi internationale.
     4. consulting economic, juridic, tehnic (inclusiv expertize);
Harta site | Cauta